vineri, 14 octombrie 2016

Investițiile de la Măgurele pot genera o cifră de afaceri de peste 600 de milioane de euro, anual

 Investiția în laserul de la Măgurele poate genera dezvoltare locală, a declarat premierul Dacian Cioloș, vineri, arătând că cifra de afaceri pe care o estimează un studiu recent este de peste 600 de milioane de euro, anual.
"E nevoie de un concept de guvernanță care să includă mai multe instituții, pentru că până acum lumea s-a concentrat mai mult pe partea științifică, pe construcția acestei facilități care va găzdui laserul, componenta gamma. (...) De prin primăvară încoace, ne-am dat seama că o să ne trezim că avem laserul gata și nu-l putem valorifica la întregul său potențial. De asta s-a început dezvoltarea acestui concept, care acum progresează. Ideea întâlnirii de astăzi este ca, dincolo de instituțiile guvernamentale sau cele de cercetare de acolo, să motivăm, să incităm și să implicăm și autoritățile publice locale, dar și mediul de afaceri. Investițiile de acolo care pot genera, din ce am înțeles din studiu, o cifră de afaceri de peste 600 de milioane de euro anual, ar putea genera până la 6 — 7.000 de locuri de muncă, cu valoare adăugată ridicată", a afirmat premierul, la finalul unei întâlniri pe tema dezvoltării "Laser Valley-Land of Lights".
Cioloș a insistat asupra nevoii de a conecta prin infrastructură localitatea Măgurele de București și de Aeroportul Henri Coandă, pentru a valorifica mai bine potențialul laserului.
"Tocmai de aceea și ministerul Transporturilor este implicat împreună cu Consiliul Județean Ilfov, cu Primăria Municipiului București. Măgurele este la sudul Bucureștiului și e nevoie de o conectare și cu Aeroportul și cu centrul orașului. Chiar și lucrările care se fac la centura Bucureștiului vor asigura legătura dintre partea de sud și partea de nord a Bucureștiului (...). În acest studiu care a fost făcut este și partea aceasta de infrastructură necesară pentru a conecta Măgurele la București", a explicat el.

sâmbătă, 26 aprilie 2014

LASERUL de la Măgurele poate transforma România în depozitul de deșeuri nucleare al lumii?


În cadrul acestui proiect una din activitățiile principale va fi cea in care cercetatorii vor studia posibile noi modalitați de tratare a materialelor nucleare și a deșeurilor radioactive!

Marea investiție din Oraşul Măgurele privind construcția celui mai mare laser din lume va fi gata in 2015. Deja a fost construită fundaţia clădirii ce va adăposti laserul care va fi de 10 ori mai puternic decât cel mai performant laser care există acum în lume.

Costurile ELI-NP sunt de 356,231 milioane euro, finanțarea UE fiind de 83%, statul român trebuie să contribuie cu restul de 17%.

Pâna aici toate bune și frumoase, chiar și presa a promovat acest proiect prin titluri pompoase și elogii diverse dar…referiri la această activitate de tratare a materialelor și a deșeurilor radioactive, care prezintă un risc major pentru România, aproape nimic.

O să încerc să dau câteva detalii legate de acest subiect și de interesul pe care-l au marile puteri pentru finalizarea acest proiect. În primul rând nimeni nu și-a pus întrebarea de ce a fost aleasă România pentru acest proiect și de ce nu l-au facut tot in Elveția și Franța, așa cum s-a întâmplat cu acceleratorul de particule CERN. De ce Romania?

Pentru că Uniunea Europeană a ales pentru România un destin, girat de anumite persoane aflate la conducerea țării câțiva ani la rând.La Magurele vor fi anulate deșeurile nucleare provenie de la centralele nucleare din intrega lume.

Iar ca să vedeți cam de unde vor veni deșeurile nucleare către Magurele, trebuie doar sa aveți în vedere statele participante la acest proiect. Statele participante la proiect sunt Bulgaria, Franta, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, Republica Ceha, România, Spania, Ungaria iar SUA și Japonia, cu statut de observatori.

Printre acestea se numără țări cu numeroase centrale nucleare pe teritoriul lor sau state care sunt pe cale să renunțe la energia nucleara, dar care au tone de deșeuri nucleare de care vor să scape.

 Japonia presupunem ca “va observa” asiduu dupa episodul Fukushima.Ca să nu mai vorbim de SUA care trebuie “să observe” intens, în urmatorii ani neutralizarea focoaselor nucleare din timpul Războiului Rece, care urmeaza să fie scoase din uz.    Practic, Romania este pe cale sa devina groapa de gunoi nuclear a lumii, deșeuri care vor fi neutralizate, cu mai mult sau mai puțin succes, cu ajutorul laserului ELI.

Și mai interesant este faptul că Agenția Nucleară pentru Deșeuri Radioactive a început demersurile pentru construirea Depozitului Final de Deşeuri de Slabă şi Medie Activitate, în judeţul Constanţa, comuna Saligny, sat Ştefan cel Mare.Va fi al doilea după cel de la Băița, din munții Apuseni, acesta având, însă, o capacitate de aproape 25 de ori mai mare față de cel deja existent.

Acest depozit va fi primul ca și capacitate de depozitare din Europa (122.000 mc) fiind un depozit de suprafaţă cu bariere inginereşti multiple. Eu personal nu cred în coincidențe dar poate la aceste întrebări ne vom putea răspunde în timp!

sursa: http://www.ecopolitic.ro

miercuri, 9 aprilie 2014

Prezentarea localitatii

Suprafata: 4500 ha
Intravilan: 3917 ha
Extravilan: 583 ha
Populatie: 9274
Gospodarii: 3132
Nr. locuinte: 3280
Nr. gradinite: 4
Nr. scoli: 3
Nr. licee: 1
Nr. universitati: 1
Numele localitatilor aflate in administratie: Măgurele, Alunişu, Vârteju, Dumitrana, Pruni
Asezarea geografica:
S-V a municipiului Bucureşti
Activitati specifice zonei:
Învăţământ
Cercetare
Industrie
Agricultură
Activitati economice principale:
Cercetare
Proiectare - fizică aplicată şi nucleară
Comerţ
Servicii
Obiective turistice:
Parcul Otteteleşanu
Biserica Otteteleşanu
Biserica Alunişu
Facilitati oferite investitorilor:
Infrastructură (drumuri, apă, vanal)
Proiecte de investitii:
Modernizări drumuri
Extindere reţea apă şi canalizare
Policlinica şi staţie de ambulanţă
Extindere grădiniţă